La 17 ani, tata m-a dat de nevastă unui văduv de la munte, cu 2 copii mici, doar ca să scape de mine. În noaptea nunții am plâns până în zori, iar fetița lui de 8 ani mi-a spus în față: „Tu n-o să fii niciodată mama noastră”…

foc și eu depănam lână lângă sobă. Nu vorbeam. La noi tăcerea nu mai era grea, cum fusese la început. Deodată, fără să se întoarcă spre mine, a zis:

— Când te-a adus taică-tău, mi-am spus că am făcut o prostie. Că am luat în casă o copilă care o să fugă la prima ninsoare.

A pus un lemn pe jar și a privit flacăra.

— N-ai fugit. Nici în noaptea cu viscol, când era cel mai ușor. Copiii au acum o mamă. Și eu… eu am uitat cum e să intri