în casă. Ca la un om care îl așteptase.
— Copiii? a întrebat.
— Sunt bine. Petrică a adormit acum. Ancuța a stat de veghe cu mine.
Ancuța, din pragul odăii, a spus încet, fără să se uite la niciunul:
— Nu ne-a lăsat singuri.
Cum s-a topit gheața, bucată cu bucată
Dimineața, pe fluierașul lui Petrică nu se mai sufla pe furiș, sub plapumă. Se sufla în gura mare, prin toată casa, până mă apuca durerea de cap și râdeam de mă durea burta. Copilul se lipise de mine ca scaiul. Mă