La 17 ani, tata m-a dat de nevastă unui văduv de la munte, cu 2 copii mici, doar ca să scape de mine. În noaptea nunții am plâns până în zori, iar fetița lui de 8 ani mi-a spus în față: „Tu n-o să fii niciodată mama noastră”…

în casă. Ca la un om care îl așteptase.

— Copiii? a întrebat.

— Sunt bine. Petrică a adormit acum. Ancuța a stat de veghe cu mine.

Ancuța, din pragul odăii, a spus încet, fără să se uite la niciunul:

— Nu ne-a lăsat singuri.

Cum s-a topit gheața, bucată cu bucată

Dimineața, pe fluierașul lui Petrică nu se mai sufla pe furiș, sub plapumă. Se sufla în gura mare, prin toată casa, până mă apuca durerea de cap și râdeam de mă durea burta. Copilul se lipise de mine ca scaiul. Mă