Dar tu m-ai adus până aici.
În spatele lui l-am văzut pe Daniel.
Stătea singur lângă primul rând. Costumul scump nu-l mai făcea să pară important.
Părea doar un bărbat care înțelesese prea târziu cât de mult poate costa o plecare.
Mai târziu, în parcare, ne-a ajuns din urmă.
— Toma.
M-am întors.
Pentru prima dată în paisprezece ani, nu era nici urmă de superioritate pe chipul lui.
— Ai făcut ceea ce trebuia să fac eu.
Nu știam ce să-i răspund.
Apoi s-a uitat la Matei.
— Știu că un „îmi pare