L-am adoptat pe fiul celui mai bun prieten al meu după ce acesta l-a

rău” nu repară paisprezece ani.

— Nu, a răspuns Matei. Nu-i repară.

Daniel a dat încet din cap.

— Dar poate îmi dai șansa să încep de undeva.

Matei s-a uitat spre mine.

Am vrut să-i spun ce să facă.

Instinctul meu de tată îmi cerea asta. Dar era aproape adult.

Așa că am spus:

— Este alegerea ta.

Matei s-a întors spre Daniel.

— Poți începe prin a nu-l mai jigni niciodată pe tata.

Daniel și-a coborât privirea.

— Bine.

— Și nu-mi mai spune că sângele îți dă drepturi asupra mea.

— Bine.

— După aceea…