— Tocmai aici te înșeli. Aveam tot dreptul.
Andrei se uită spre ușă.
— Ai schimbat încuietorile?
— Da. Iar de acum înainte nimeni din afara celor care locuiesc aici nu mai are cheie.
— Eu sunt mama lui!
— Și vei fi binevenită atunci când ești invitată.
Camelia se înroși.
— Andrei, auzi cum vorbește cu mine?
El nu răspunse imediat.
Apoi puse procura pe masă.
— Da, aud.
— Și?
— Și cred că are dreptate.
Camelia rămase nemișcată.
Cred că aceea a fost partea care a durut-o cel mai tare.
Nu actele.
Nu cheia.
Ci faptul