nimic.
Doar eu îi mângâiam încet blana, iar Koda stătea lipit de mine.
În cele din urmă, Michael a șoptit:
— Emily… cred că asta îi lipsea.
Am clătinat din cap.
— Nu cred că îi lipsea doar cineva. Cred că îi lipsea sentimentul că cineva s-a întors după el.
În zilele următoare, am stat lângă Koda cât am putut de mult.
Nu s-a schimbat peste noapte. Uneori se retrăgea. Alteori nu voia să mănânce. Dar începea să reacționeze din nou.
Când mă auzea, venea spre gard.
După câteva săptămâni, a început