cu mine, a pornit centrala, mi-a cărat lemnele. Vine acum la mine de câte ori are liber. Îmi aduce ziarul, îmi repară ce se strică, stă cu mine la o cafea și-mi spune „domnule profesor” exact ca acum 30 de ani.
Camelia vine și ea, în fiecare a doua duminică, cu Larisa. Pe Viorel nu l-am oprit la ușă niciodată — nu sunt eu în stare de așa ceva. Dar nici el nu s-a mai uitat vreodată la mine în ochi.
Uneori, seara, când ninge la fel ca în noaptea aceea,