două luni după ore, în fiecare marți și joi, până când a scris singur o teză pe care i-am pus, cu mâna mea, un 7. Nu că i l-aș fi dăruit. Îl muncise.
Băiatul acela a terminat școala. Pe urmă l-am pierdut din vedere, cum îi pierzi pe toți. Habar n-aveam că purta acum uniformă.
— Ați fost singurul care nu m-a făcut de nimic în fața clasei, mi-a spus Cătălin, și i s-a frânt puțin vocea. Am zis atunci că, dacă un om ca dumneavoastră crede în mine, poate nu