în ochii lui. Era frică. Frica aceea a copilului care e sigur că oricum va pierde.
M-am aplecat lângă banca lui, cât să nu audă ceilalți, și i-am șoptit:
— Nu te grăbi, băiete. Știi tu asta. Ai citit lecția aia cu mine, după ore, îți amintești? Ia-o încet, de la început. De la anul urcării pe tron.
Nu i-am dat răspunsul. I-am dat o mână, o clipă de răgaz cât să nu se prăbușească. Ceilalți profesori l-ar fi lăsat corigent și l-ar fi trimis la corecție. Eu l-am ținut încă