început să întrebe cât costa fiecare lucru.
Un văr s-a ridicat.
— Eu îmi plătesc partea.
Altă familie a făcut același lucru.
În câteva minute, ceea ce Cătălin numise „cina oferită de familie” devenise o masă la care fiecare își calcula consumația.
El mă privea de parcă eu îl trădasem.
— O să ții minte seara asta, mi-a spus.
— Da.
Am privit spre Matei.
— Dar din alt motiv decât crezi.
Friptura lui a sosit.
Chelnerul a pus farfuria în fața lui.
Matei s-a uitat întâi la mine.
— Pot?
— Sigur că da.
A