S-a așezat lângă mine.
— Mamă Maria, vă rog să mă iertați.
Am privit-o surprinsă.
— Pentru ce să te iert?
— Pentru ce v-a spus el.
A arătat spre fiul meu, care venea câțiva pași în urma lor.
— Eu nu am spus niciodată că nu vreau să veniți la noi. Am spus doar că mi-ar plăcea să ne sunați înainte, ca să știm că veniți, să pregătesc masa, să vă așteptăm cum trebuie.
Mi-am coborât privirea.
— Eu am crezut că te deranjez.
— Nu.
Elena mi-a prins mâna.
— Și chiar dacă veneați într-un