bine?
— Da. Mult mai bine.
Maia zâmbi și reveni la privitul pe geam.
După câteva secunde spuse:
— Știam eu că nu era un om rău.
Am ridicat o sprânceană.
— Cum?
— Pentru că mama părea tristă când venea, dar după ce pleca părea mai liniștită.
Am rămas tăcut.
Ea văzuse tot timpul ceva ce eu, orbit de frică și gelozie, nu observasem.
În seara în care m-am prefăcut că dorm, credeam că urma să descopăr secretul care îmi distrusese căsnicia.
În realitate, descoperisem secretul pe care soția mea îl ascunsese încercând