mei au încetat să mai intre în gospodărie, am aflat cât de mult se bazaseră pe ei.
Au renunțat la câteva cheltuieli inutile.
Cătălin și-a vândut a doua mașină.
Ștefania, care de câțiva ani lucra cu program redus, s-a întors la serviciu cu normă întreagă.
Dintr-odată, lucrurile pe care înainte “trebuia” să le plătesc eu puteau fi plătite de ei.
Nu m-am bucurat că le era greu.
Dar nici nu m-am grăbit să-i salvez.
Cel mai greu a fost Matei.
Într-o seară m-a sunat.
— Bunico, nu mai vii acasă?
Mi