Era cel mai temut pacient din tot spitalul — dăduse afară șapte asistente în două luni și se lăuda că poate cumpăra pe oricine. În a treia zi de gardă, m-a privit lung și mi-a spus ceva ce m-a înghețat…

știa toată clinica. Căzuse pe scările depozitului lui de materiale de construcții, își rupsese șoldul, fusese operat, apoi făcuse o infecție și rămăsese țintuit acolo, într-un salon cu perdele scumpe și miros de dezinfectant. Un om care 32 de ani semnase contracte și dăduse ordine, iar acum trebuia să ceară voie ca să se ridice într-un cot.

Nu mă mira că urla. Mă mira doar cât de bine țintea.

În prima săptămână a încercat tot ce-i mersese până atunci.

A refuzat mâncarea. Îi duceam tava, i-o așezam pe măsuța rabatabilă,