a înghițit în sec. A deschis gura, a închis-o. S-a uitat în tavan, apoi la mine, și pentru o clipă nu mai era omul care cumpăra pe oricine. Era doar un om de 74 de ani cu un șold rupt, care se temea de ceva.
— Îmi pare rău, a șoptit.
Am rămas cu compresa în aer.
— Poftim?
— Îmi pare rău, a repetat, ceva mai tare, și mâna i-a tremurat pe cearșaf. Pentru mâncarea aruncată. Pentru nopțile în care te-am chemat degeaba. Pentru ce ți-am zis despre mâini.
Nu știam ce