Era cel mai temut pacient din tot spitalul — dăduse afară șapte asistente în două luni și se lăuda că poate cumpăra pe oricine. În a treia zi de gardă, m-a privit lung și mi-a spus ceva ce m-a înghețat…

a înghițit în sec. A deschis gura, a închis-o. S-a uitat în tavan, apoi la mine, și pentru o clipă nu mai era omul care cumpăra pe oricine. Era doar un om de 74 de ani cu un șold rupt, care se temea de ceva.

— Îmi pare rău, a șoptit.

Am rămas cu compresa în aer.

— Poftim?

— Îmi pare rău, a repetat, ceva mai tare, și mâna i-a tremurat pe cearșaf. Pentru mâncarea aruncată. Pentru nopțile în care te-am chemat degeaba. Pentru ce ți-am zis despre mâini.

Nu știam ce