După ce am născut, mi-am dus fetița să-l cunoască pe bunicul care m-a crescut

una și mi-a întins-o.

Am privit fotografia.

Era mama.

Avea probabil douăzeci de ani.

Lângă ea stătea un tânăr pe care nu îl cunoșteam.

Avea părul negru și o gropiță în bărbie.

Dar nu asta m-a făcut să-mi pierd respirația.

Ochii lui.

Unul albastru.

Celălalt aproape negru.

Exact ca ai Norei.

— Cine este?

Bunicul și-a acoperit gura cu mâna.

— Fratele mamei tale.

Am rămas nemișcată.

— Mama nu avea niciun frate.

— Asta ți-am spus noi.

Am simțit că mi se face rău.

Bunicul s-a așezat.

— Îl chema Adrian. Era fratele mai