După 5 ani, Andrei a oprit la poarta mea de la țară și mi-a spus că venise să mă ia înapoi. N-a apucat să-mi explice de ce își amintise de mine tocmai acum, pentru că ușa casei s-a deschis și o voce de copil a strigat: „Mami!”

ai spus și despre mine.”

A tăcut.

“Vrei să fii tată? Demonstrează.”

“Cum?”

“Nu mie. Lui. În timp.”

S-a uitat spre casă.

“Pot măcar să-i spun cine sunt?”

“Nu astăzi.”

“De ce?”

“Pentru că are aproape cinci ani, Andrei. Nu este o factură restantă pe care ai descoperit-o într-un sertar.”

Asta l-a oprit.

După câteva secunde a dat din cap.

“Atunci spune-mi unde să vin.”

“Nu vii nicăieri până nu punem lucrurile în ordine.”

“Și dacă nu-mi răspunzi?”

“Îți răspund.”

S-a uitat surprins.

“Nu pentru tine. Pentru Luca.”

Andrei a