decât cu promisiuni. A crescut o fată singură. Muncise ani de zile într-o fabrică de confecții, apoi la spălătoria aceea, cu program de zece ore și mâinile crăpate de la detergenți.
— Nu-i o viață de care să te lauzi, a zis, privind în ceai. De-aia nu voiam să mă vezi.
Am stat o clipă tăcut. Apoi am întrebat-o ceva ce mă rodea de douăzeci și doi de ani.
— Corina, de ce-mi dădeai tu mie jumătate din sandviș în fiecare zi? Erai copil. Ție nu ți-era foame?
A ridicat privirea. Ochii