a spus, și glasul i s-a frânt. Dar n-am crezut niciodată că vrei să mă mai vezi. Nu așa. Nu… obosită, cu sacoșele-n mână. Viața n-a fost ușoară cu mine, Robert.
Am băgat mâna în buzunarul de la piept. Am scos panglica.
Veche. Roz. Întreagă.
Mâinile îi tremurau când a văzut-o.
— N-am uitat niciodată, i-am spus.
Corina și-a acoperit gura cu palma și a început să plângă acolo, în mijlocul trotuarului, cu aburul spălătoriei ridicându-se în spatele ei.
Jumătatea de sandviș avea o poveste pe care n-o știam
Am dus-o