toți anii aceia. Am văzut-o cum strânge mai tare sacoșa, cum ezită, de parcă i-ar fi fost teamă să se întoarcă.
Când s-a întors, în sfârșit, mă privea fără să înțeleagă. Apoi ceva i-a tremurat în colțul gurii.
— Robert? a zis încet. Tu ești?
Am dat din cap. Nu mai puteam vorbi.
— Te-am căutat, am reușit până la urmă. Douăzeci și doi de ani te-am căutat.
Ea a lăsat sacoșa jos, pe trotuarul ud, și și-a dus mâna la piept.
— Te-am văzut de câteva ori prin zonă, în ultimii ani,