pământ.
Și atunci, chiar când mă ridicam să plec, s-a deschis ușa unei clădiri de vizavi — un fel de spălătorie, cu abur ieșind pe geam. A ieșit o femeie cu o sacoșă grea într-o mână și o pungă de plastic în cealaltă. Obosită. Cu părul prins neglijent. Mergea aplecată sub greutate, la câțiva pași de mine.
M-am uitat la ea și mi s-a oprit respirația.
Aceiași ochi.
— Corina…? am șoptit.👀
Femeia s-a oprit. N-a întors capul imediat. A rămas așa, cu spatele la mine, o secundă care a durat cât