După 22 de ani în care am semnat contracte de milioane, m-am întors în cartierul copilăriei mele să caut fetița care mi-a dat jumătate din sandvișul ei când muream de foame — și am găsit-o cărând sacoșe, obosită, la câțiva pași de mine…

costum, la patruzeci și unu de ani, și am simțit cum mi se strânge gâtul.

În sertarul de acasă păstram, de 22 de ani, panglica ei roșie. Decolorată acum, aproape roz, dar întreagă. Mi-o dăduse în ultima zi de școală, când familia ei s-a mutat, și mi-a zis să nu o pierd.

„Când o să fiu bogat, mă însor cu tine, Corina.” Așa îi promisesem. Ea râsese și mă făcuse prostuț.

Am întrebat prin cartier de ea ani la rând, prin cunoscuți, prin liste de absolvenți. Nimic. Parcă intrase în