Duceam un braț de lemne, gravidă în 7 luni, când mașina fostului meu soț a oprit lângă mine — cu logodnica lui pe scaunul din dreapta. El nu știa că e copilul lui, pentru că atunci când venisem să-i spun, ea îmi deschisese ușa și-mi zisese că nu vrea să mă vadă…

de lângă el, a pufnit iritată.

— Sorin, ce faci? Am întârziat. Nu ne oprim la fiecare țărancă de pe drum.

El nu i-a răspuns. Se uita la mine ca la o socoteală care nu-i mai ieșea. Buzele i se mișcau ușor, în tăcere, și știam exact ce numără. Șapte luni. Se despărțiseră de mine acum șapte luni. Șapte luni.

— Elena, a zis el, și glasul i s-a subțiat, în câte luni ești?

Am simțit cum îmi ard obrajii. Aș fi vrut să mint. Aș fi vrut să spun „nu te