Duceam un braț de lemne, gravidă în 7 luni, când mașina fostului meu soț a oprit lângă mine — cu logodnica lui pe scaunul din dreapta. El nu știa că e copilul lui, pentru că atunci când venisem să-i spun, ea îmi deschisese ușa și-mi zisese că nu vrea să mă vadă…

aia, Elena”, atât zicea, și o ridica el.

Și acum, în plină primăvară, pe ulița mea, mașina lui Sorin s-a oprit lângă mine. Iar el s-a uitat la burta mea.

I-am văzut zâmbetul de om ajuns rămânând suspendat pe față. L-am văzut mutând privirea de la burta mea la ochii mei și înapoi la burtă. Și l-am văzut cum începe, încet, să numere în minte lunile.

Am văzut pe fața lui cum îi ieșea socoteala

A oprit motorul. Nu doar mașina — motorul, cheia scoasă, liniște deplină pe uliță. Camelia, femeia