putut.
În noaptea aia am hotărât. Dacă viața lui nouă nu are loc pentru noi, atunci nici noi nu avem nevoie de el. O să cresc copilul singură, pe pământul meu, cu mâinile mele.
Și așa am făcut. Luni întregi. Cu burta crescând peste grădină, cu spatele îndoit peste sapă. Singurul om care mi-a întins o mână a fost Ilie, vecinul de peste drum, rămas văduv de 3 ani. Fără vorbe mari, fără să ceară nimic, mi-a cărat lemnele și apa toată sarcina. „Nu e bine să ridici tu găleata