Duceam un braț de lemne, gravidă în 7 luni, când mașina fostului meu soț a oprit lângă mine — cu logodnica lui pe scaunul din dreapta. El nu știa că e copilul lui, pentru că atunci când venisem să-i spun, ea îmi deschisese ușa și-mi zisese că nu vrea să mă vadă…

în hainele mele de la țară, și mi-a zis rece, cu jumătate de gură:

— Sorin e ocupat. Își construiește o viață nouă. Fără trecut, fără complicații. Cred că știi drumul înapoi.

Și mi-a închis ușa în nas.

Am rămas pe palier ca o cerșetoare. Aveam pe buze un cuvânt — „copil” — și nu l-am mai putut spune. Mândria mi s-a strâns în gât ca un ghem de sârmă. M-am întors la mașină, am condus până am ieșit din oraș, am tras pe dreapta și abia acolo am plâns până n-am mai