Duceam un braț de lemne, gravidă în 7 luni, când mașina fostului meu soț a oprit lângă mine — cu logodnica lui pe scaunul din dreapta. El nu știa că e copilul lui, pentru că atunci când venisem să-i spun, ea îmi deschisese ușa și-mi zisese că nu vrea să mă vadă…

Însărcinată. Cu copilul lui. Din ultima noapte, cea în care ne-am spus la revedere ca doi proști care încă se iubeau puțin.

Și atunci am făcut singurul lucru care mi s-a părut drept. M-am urcat în mașină și m-am dus la el, la bloc, la oraș, să-i spun. Merita să știe că are un copil. Orice s-ar fi întâmplat între noi, asta merita.

Am urcat scările cu inima bătând. Am sunat la ușă. Și mi-a deschis ea.

Femeia din mașină. Aceeași unghii, același parfum. M-a măsurat de sus până jos,