Duceam un braț de lemne, gravidă în 7 luni, când mașina fostului meu soț a oprit lângă mine — cu logodnica lui pe scaunul din dreapta. El nu știa că e copilul lui, pentru că atunci când venisem să-i spun, ea îmi deschisese ușa și-mi zisese că nu vrea să mă vadă…

recăsătorim. Prea multe se rupseseră, și nu doar din vina lui — și eu alesesem mândria în locul unui telefon dat a doua oară, și eu mă închisesem în casa mea și în grădina mea ca într-o cetate.

Dar l-am lăsat să-și pună mâna pe burta mea. A stat așa, cu palma lui pe rochia mea prăfuită, și când copilul a lovit — cum lovea el mereu spre seară — Sorin a tras aer în piept ca și cum ar fi văzut o minune.

— Se mișcă, a zis, cu ochii uzi. Doamne, Elena,