Domnul Wilson se ridică.
— Pentru că vreau să fac ceva ce trebuia să fac de la început.
Deschise ușa.
Aproape toată lumea își ridică privirea.
Wilson desprinse fotografia.
Apoi spuse suficient de tare încât să audă tot etajul:
— Ieri am concediat-o public pe Emilia în cadrul unei investigații interne. Modul în care am procedat a fost nedrept față de ea și îmi asum responsabilitatea.
Nimeni nu mișcă.
— Fotografia aceasta nu dovedește o relație personală, favoritism sau nimic din ceea ce unii dintre dumneavoastră au ales să insinueze. A fost făcută la solicitarea mea.
Corina nu mai zâmbea.
— Emilia nu a fost concediată pentru incompetență. Dimpotrivă. Analiza ei a contribuit la identificarea unor nereguli care sunt acum investigate.
Apoi se întoarse spre mine.
— Și îi datorez scuze pentru faptul că am pus-o într-o asemenea situație.
Nu mă așteptasem la asta.
Mai ales de la un om ca el.
Dar surpriza cea mai mare veni după-amiază.
Wilson mă chemă din nou.
— Mă retrag la sfârșitul anului.
Știam că existau zvonuri.
— Consiliul caută un nou director operațional.
Am simțit imediat unde ducea conversația.
— Nu.
Ridică o sprânceană.
— Nici măcar nu ți-am oferit postul.
— Urma să o faceți.
Pentru prima dată, râse.
— Corect.
Apoi deveni serios.
— Nu ți-l ofer pentru că ai fost loială mie. Și nici pentru că ai trecut prin ultimele două zile. Vreau să intri în procesul oficial de selecție pentru că rezultatele tale din ultimii cinci ani justifică asta.
Asta era diferit.
— Vreau proces normal.
— Exact asta vei avea.
— Interviuri.
— Da.
— Candidați externi.
— Da.
— Și nu vreau să aud că „Wilson și-a ales favorita”.
Bătrânul se uită spre locul unde fusese fotografia.
— După prostia pe care am făcut-o cu fotografia, cred că amândoi vrem același lucru.
Am zâmbit pentru prima dată.
— Bine.
Investigația a continuat câteva săptămâni.
Nu toate zvonurile inițiale s-au confirmat exact așa cum se crezuse, dar probele au arătat suficiente încălcări ale politicilor interne și manipulări ale unor documente încât mai multe persoane să fie sancționate sau să părăsească firma.
Marcel nu s-a mai întors în funcția de conducere.
Corina a plecat la scurt timp după finalizarea procedurilor interne.
Eu mi-am recăpătat postul și salariul pentru perioada în care fusesem îndepărtată.
Dar nu am uitat ce se întâmplase.
Și nici Wilson.
Trei luni mai târziu am intrat în sala de ședințe pentru ultimul interviu.
În fața mea erau cinci membri ai consiliului.
Wilson nu participa la votul final.
Asta fusese una dintre condițiile mele.
La final, președintele consiliului îmi întinse mâna.
— Felicitări, doamnă Emilia Popescu. Postul este al dumneavoastră.
Am rămas câteva secunde fără să spun nimic.
Cu trei luni înainte ieșisem din aceeași clădire plângând, cu lucrurile personale într-o cutie.
Acum mă întorceam în conducerea ei.
Dar cel mai important era că nimeni nu-mi putea spune că primisem funcția datorită unei relații cu directorul.
Rezultatele, interviurile și votul consiliului erau documentate.
O câștigasem.
În ultima zi de lucru a domnului Wilson, am găsit un plic pe biroul meu.
Înăuntru era fotografia de lângă lac.
Pe spate scrisese:
„Cea mai proastă idee bună pe care am avut-o vreodată. Îmi pare rău.”
Am râs.
