De fiecare dată când intram în cameră, bunicul îi ascundea repede mâinile fiicei mele sub pătură

vag cunoscut.

Știam că tata avusese o soră mai mică, dar murise cu mult înainte să mă nasc eu.

Atât.

— Maria și-a pierdut aproape complet auzul după o boală, când avea șase ani, îmi explică tata. Pe vremea aceea, într-un sat mic din România, oamenii nu știau prea multe despre copiii ca ea. Unii credeau chiar că nu era suficient de inteligentă.

Vocea îi tremură.

— Dar era mai deșteaptă decât noi toți.

Tata învățase semne ca să poată comunica cu ea.

Nu le mai folosise serios de aproape șaptezeci de