Am rămas nemișcată.
Sub pătură nu era nimic din ceea ce îmi imaginasem.
Pe genunchii Emiliei se afla o carte veche.
Lângă ea erau zeci de cartonașe pe care fuseseră desenate mâini în diferite poziții.
Iar între degetele tatălui meu se afla un creion.
— Ce… este asta?
Emilia începu să plângă.
— Mamă, ai stricat surpriza!
Am privit-o fără să înțeleg.
Tata își lăsă mâinile în poală.
— Limbajul semnelor, spuse el încet.
— Ce?
— O învățam limbajul semnelor.
M-am uitat din nou la cartonașe.
Dintr-odată, toate acele mișcări ciudate ale degetelor căpătau