De fiecare dată când intram în cameră, bunicul îi ascundea repede mâinile fiicei mele sub pătură

sens.

— Dar de ce?

Emilia își șterse lacrimile.

— Pentru David.

— Cine este David?

— Băiețelul despre care ți-a spus doamna învățătoare.

Atunci am înțeles.

Copilul cu care Emilia rămăsese după ore.

Tata îmi făcu semn să mă așez.

— David s-a transferat în clasa Emiliei luna trecută. Are o deficiență severă de auz.

Emilia continuă:

— Ceilalți copii nu știau cum să vorbească cu el. Stătea singur în pauze.

— Și bunicul știa limbajul semnelor?

Am privit spre tata.

Zâmbetul lui era trist.

— Nu ți-am povestit niciodată despre sora mea, Maria?

Numele îmi era