tău.
— De unde știi?
— L-am văzut.
Am închis ochii.
— Și ce spune?
— Nimic.
Am zâmbit amar.
Asta era tata.
Când nu știa cum să repare ceva, se purta de parcă problema ar fi dispărut dacă nu vorbea despre ea.
După încă o săptămână, într-o seară, telefonul a sunat.
„Tata”.
M-am uitat la ecran până aproape să se oprească.
Apoi am răspuns.
— Da?
— Ce faci?
Vocea lui era exact cum o știam.
Nici caldă.
Nici rece.
— Bine. Tu?
— Pe aici.
Pauză.
Apoi:
— Ai schimbat cauciucurile la mașină?
Am simțit că mă