„Dacă până la anul tot cu mâna goală vii pe la mine, să nu mă mai cauți”, mi-a spus tata la masa de duminică. „Eu n-am crescut fată ca să moară casa goală.”

bufnește plânsul.

După toate lucrurile pe care ni le spuseserăm, tata mă suna să mă întrebe de cauciucuri.

— Da.

— Ce marcă ai pus?

I-am spus.

— Sunt bune, a mormăit. Să verifici presiunea.

— O verific.

Altă pauză.

Așteptam.

Poate un „îmi pare rău”.

Poate un „am exagerat”.

N-a venit.

Dar nici întrebarea despre copii n-a venit.

— Radu ce face?

— Bine.

— Muncește mult?

— Ca de obicei.

— Bine.

Și chiar înainte să închidă, a spus:

— Să aveți grijă de voi.

Am rămas câteva secunde cu telefonul la ureche după ce convorbirea se terminase.