„Dacă până la anul tot cu mâna goală vii pe la mine, să nu mă mai cauți”, mi-a spus tata la masa de duminică. „Eu n-am crescut fată ca să moară casa goală.”

Asta era diferența pe care trebuia s-o învăț.

Puteam să-mi iubesc tatăl fără să-i dau dreptul să-mi conducă viața.

Primul semn a venit de la mama.

M-a sunat într-o miercuri seară.

După câteva minute în care mi-a povestit despre vecini, grădină și prețul roșiilor, vocea i s-a schimbat.

— Taică-tu a întrebat de tine.

Am rămas tăcută.

— Ce a întrebat?

— Dacă sunteți bine.

Atât de puțin.

Și totuși, venind de la el, părea enorm.

— Și ce i-ai spus?

— Că sunteți bine.

Mama a ezitat.

— Ioana… să știi că mai citește mesajul