singuri, mi s-au umezit ochii.
„Îmi pare rău că ai văzut… asta”, am spus, vocea tremurând.
El a întins mâna și mi-a șters o lacrimă cu degetul, mișcare atât de tandră încât aproape m-a rupt în două.
„Ana, eu te cunosc. Știu cine ești. Nu mă interesează ce spun ei.”
„Dar sunt familia mea…”
„O familie nu te sfâșie ca să se simtă ea mai bine.”
Am închis ochii un moment. În adâncul sufletului, știam că are dreptate. Doar că, uneori, adevărul doare mai tare decât orice rană.
Mașina a