trebuia să te urască toți.
Am rămas nemișcată.
— Dacă vedeau că țin la tine… te omorau și pe tine.
Mi s-a oprit respirația.
Ea și-a întors privirea spre cei doi fii ai ei.
Pentru prima dată în cinci ani nu mai vedeam în ochii ei răutate.
Doar o oboseală cumplită.
— Dă drumul până la capăt… a șoptit.
Am ridicat din nou telefonul.
Înregistrarea continua.
Vocea lui Toni se auzea limpede:
— Și dacă bătrâna mai trăiește mulți ani?
Robert râdea.
— O să trăiască atât cât vrem noi. Cine îi dă medicamentele?