Cinci ani i-am curățat sonda soacrei mele, imobilizată la pat

m-au făcut să înțeleg că singura persoană din casa aceea care știuse, încă din prima zi, exact ce făceam… era chiar ea.

Și că acel cuvânt, „javră”, rostit de sute de ori, nu însemnase niciodată ceea ce crezusem eu.

Însemna, de fapt, exact opusul.

Și îl spusese intenționat, de fiecare dată, dintr-un motiv pe care aveam să-l înțeleg pe deplin abia peste încă opt luni, fără să pot citi acele cuvinte fără să mi se frângă sufletul.

Vocea ei era atât de slabă, încât aproape că nu am auzit-o.

— Iartă-mă…