procesul merge mai departe și fără el. Că nu se face într-o săptămână, ci ține luni. Că, neavând copii mici, e mai simplu, dar tot cu răbdare. Și că, la casă, fiind bun al amândurora, rămâne partea mea în ea, iar el, dacă nu se arată să ceară nimic, nu-mi ia nimeni casa de sub picioare.
— Deci pot? am întrebat-o, aproape neîncrezătoare.
— Puteți, doamnă. De mult puteați.
Cel mai greu drum a fost cel de la poarta soacrei. Am intrat în curte cu inima strânsă, dar hotărâtă. Bătrâna dădea la