Când au venit cei de la electrică să-mi taie curentul, i-am poftit înăuntru, le-am mulțumit, le-am strâns mâna și am închis ușa zâmbind — abia ei nu știau că tocmai îmi făcuseră cel mai mare bine din viața mea…

de ani de zile un pachet de lumânări, de când se mai lua curentul în sat pe furtună. Am aprins una și am lipit-o de o farfurioară, cu ceară topită, cum făcea mama.

Flacăra a prins să tremure, iar pe pereți au început să joace umbre mari, moi. M-am așezat pe scaunul de la masă și am ascultat. Nu mai bâzâia frigiderul. Nu mai zumzăia becul acela obosit din tindă. Nici televizorul pe care-l lăsam mereu deschis, ca să fie o voce în casă. Doar tăcerea și pârâitul mic al