de ani de zile un pachet de lumânări, de când se mai lua curentul în sat pe furtună. Am aprins una și am lipit-o de o farfurioară, cu ceară topită, cum făcea mama.
Flacăra a prins să tremure, iar pe pereți au început să joace umbre mari, moi. M-am așezat pe scaunul de la masă și am ascultat. Nu mai bâzâia frigiderul. Nu mai zumzăia becul acela obosit din tindă. Nici televizorul pe care-l lăsam mereu deschis, ca să fie o voce în casă. Doar tăcerea și pârâitul mic al