Când au venit cei de la electrică să-mi taie curentul, i-am poftit înăuntru, le-am mulțumit, le-am strâns mâna și am închis ușa zâmbind — abia ei nu știau că tocmai îmi făcuseră cel mai mare bine din viața mea…

veste bună fără să știe. Am închis ușa după ei, încet, și am rămas cu spatele lipit de ea, în casa mea care se cufunda în întuneric.

Și am zâmbit.

Nu de nebună. Ci așa cum zâmbești când ți se ia de pe umeri un sac pe care l-ai cărat atâta drum, încât uitaseși că se poate și fără el.

Lumânarea de pe masa din bucătărie

Am stat cu spatele la ușă până mi s-au obișnuit ochii cu întunericul. Apoi m-am dus, pe pipăite, la sertarul din bucătărie, unde țineam