Aveam 68 de ani și o programare la ora 10, dar recepționera s-a uitat la pardesiul meu vechi și mi-a spus: „Doamnă, aici nu puteți sta. Dacă nu aveți treabă, vă rog să ieșiți.” I-am repetat că sunt așteptată. Nici măcar nu s-a obosit să verifice.

ținea câteva acte într-o pungă de plastic.

S-a apropiat nesigur de recepție.

— Bună ziua. Nu știu dacă am ajuns unde trebuie…

M-am oprit.

Recepționera s-a ridicat de pe scaun.

— Bună ziua. Haideți să vedem. Cu cine aveți programare?

— Nu știu exact. E pentru casa părinților mei. Mi-a murit fratele și…

— În regulă. Luați loc, vă rog. Vă ajut eu să aflăm la cine trebuie să ajungeți.

Bărbatul s-a așezat.

Nimeni nu s-a uitat la geaca lui.

Nimeni nu i-a cerut să aștepte afară.

Am apăsat butonul liftului.

Ușile s-au deschis.