eu înghețam de fiecare dată.
Nu pentru că n-o iubeam. Ci pentru că nu știam cum. Învățasem să fiu nepotul bunicii Marioara, nu copilul unei femei pe care o cunoșteam din cinci minute de duminică. Când îmi punea ea palma pe frunte, îmi venea în minte mâna aspră și caldă a bunicii, cu feliile de cartof, și mă trăgeam înapoi fără să vreau.
Odată am auzit-o plângând în bucătărie, noaptea. Credea că dorm.
— L-am pierdut, Marius, îi spunea lui tata. Am plecat cu un bebeluș de 4 luni și m-am