așteptând să fie hrănit. Voi ați făcut invers.
Am văzut cum tata și-a lăsat privirea în jos. Mama tremura, dar nu spunea nimic.
— Ați ales, am continuat eu. Și eu am ales. De azi, nu mai sunt banca voastră, nu mai sunt umărul de sprijin. Învățați să trăiți cu asta.
Am închis ușa în fața lor, iar ecoul trântitului s-a răspândit prin apartament ca un tunet. M-am prăbușit pe canapea, cu inima bubuind în piept, dar cu un sentiment nou: eliberarea.
Pentru prima dată, nu mai eram fata care trebuia