ani de zile. Le-am spus despre nopțile în care adormeam lângă mama, cu grijile facturilor în minte. Despre cum îmi vindeam concediile pentru a-i ajuta să iasă din datorii. Despre cum am renunțat la o viață normală doar ca să-i văd în siguranță.
Lacrimi îmi curgeau pe obraji, dar vocea mea era fermă.
— Știți cum e în satele românești? Oamenii își lasă casa copilului care o ține în picioare, celui care o muncește, care nu lasă acoperișul să cadă și pereții să se dărâme. Nu celui care stă la umbră,