scoatem noi doi cât putem.
Doina s-a enervat.
— Și restul?
Radu a răspuns fără să ridice vocea:
— Restul rămân în pământ până când pot veni și cei care vor să-i ia.
A urmat o tăcere lungă.
— Te-a schimbat nevastă-ta.
Radu m-a privit.
— Nu, mamă. Eu am greșit. Am transformat ajutorul ei într-o obligație pentru că era mai simplu să-i spun ei „hai” decât să-i spun Cristinei „vino și tu”.
Nu am intervenit.
Nu era nevoie.
În duminica aceea, Radu a mers la mama lui.
Eu nu.
Cristina a venit până