Am donat rochia de banchet a fiicei mele decedate în urmă cu douăzeci de ani

Femeia avea aceiași ochi verzi.

 

Aceeași gropiță discretă în obrazul drept.

 

Și același mic semn din naștere, ascuns chiar sub urechea stângă.

 

Pentru o clipă am simțit că nu mai pot respira.

 

— Cine… cine sunteți?

 

Vocea mea abia se auzea.

 

Femeia a început să plângă.

— Știu că pare imposibil… dar vă rog să mă lăsați să vă explic.

Am făcut un pas înapoi și am invitat-o în casă.

Ne-am așezat una în fața celeilalte.

Niciuna dintre noi nu știa cum să înceapă.

În cele