următoarea oglindă. Cu timpul, fotografiile au încetat să mai fie ceva de care fugeam. Iar într-o seară, când Mihai m-a întrebat dacă voiam să pună înapoi oglinda mare din dormitor, am zâmbit.
— Da. Și pune-le înapoi pe toate.
A rămas lângă mine în timp ce mă priveam în ea. Pentru prima dată nu mi-am întors capul într-o parte și nu am încercat să-mi ascund profilul.
Petrecusem aproape douăzeci de ani crezând că problema fusese nasul meu. Abia atunci am înțeles că adevărata rană fusese provocată de oamenii care mă convinseseră