voiam să fac presupuneri despre cine era proprietarul legal al fiecărui lucru.
Știam doar un lucru:
Ilie spusese cui voise să ajungă lada.
În după-amiaza următoare, Costel s-a întors.
A intrat pe poartă fără să aștepte să-i deschid.
S-a oprit când a văzut cușca desfăcută.
Apoi placa.
Fața i s-a schimbat.
— Ai umblat acolo.
Nu era o întrebare.
— Este proprietatea mea.
S-a apropiat de groapă.
— Ce-ai găsit?
— De ce te interesează?
— Îl cunoșteam pe Ilie.
— Ieri nu știai dacă avea câine.
A ridicat ochii spre mine.
De data asta nu