arzând de rușine, i-am întins hârtia primită la eliberare.
A citit-o câteva secunde și apoi a început să râdă.
— Ai inversat numărul casei. Tu trebuia să ajungi la numărul 32. Asta este numărul 30.
Am simțit că mi se taie picioarele.
— Îmi pare atât de rău… Plec imediat.
— Și unde te duci?
Am coborât privirea.
— Nu știu.
Andrei a rămas câteva clipe tăcut.
— Casa de la numărul 32 este o ruină. N-ai putea locui acolo nici măcar o noapte.
L-am privit surprinsă.
— Rămâi aici o vreme. Sunt destule camere.
— Dar